Populare & cele mai importante:

Prezentate Recent:

23
Jul

Prima probă a selecției consta în a trimite o fotografie de pe telefonul mobil proxenetei.După celebrul dosar de proxenetism de la începutul acestui an în care peste 30 de modele și prezentatoare tv erau acuzate de prostituție și proxenetism (printre care Ramona Popescu, Diana Guresoaie, Diana Nicora, Lavinia Despina ș.a ), procurorii au descoperit în acest moment o altă rețea de proxenetism. Potrivit ziarului Libertatea, este vorba despre un grup internațional care livra milionarilor din Dubai și Insulele Seycheles românce una ca una. În acest moment procurorii DIICOT cercetează dosarul.

“Escorte” precum Mădălina Pamfile, Simona Trașcă și Daniela Crudu au intrat în vizorul oamenilor legii încă acum 2 ani iar supravegherea acestora și a anturajului lor a dus la demascarea unei noi rețele de proxeneți care acționa internațional, la mii de kilometri de România. Fete cu corpuri perfecte erau bine selectate în țară iar apoi livrate milionarilor arabi. Prima probă a selecției consta în a trimite o fotografie de pe telefonul mobil mai întâi proxenetei iar apoi aceasta o trimitea clientului de lux pentru a se da cu părerea. Dacă înfățișarea fetei îi plăcea clientului, aceasta era așteptată în Dubai sau Seychelles. În acest sens, ca probe la dosar, anchetatorii au interceptat mai multe convorbiri telefonice dintre proxeneți și prostituatele de lux, precum și dintre proxeneți și clienții acestora. Din precauție, proxenetele care racolau fete din toate orașele României evitau să vorbească la telefon despre bani. Totuși, se pare că de câteva ori, din dorința de a fi mai convingătoare, proxenetele le vorbeau deschis despre posibilitatea de a caștiga rapid sume imense de bani. Așa, de exemplu, dintr-o convorbire telefonică aflăm că unei fete i se promite 12. 000 de eruo într-o singură săptămână.

De multe ori cerera clienților presupunea mai multe fete o dată pentru diverse petreceri private care se terminau cu partide de sex în grup.
Dubai – cea de-a doua casă pentru româncele frumoase

Membrii rețelei aveau mai mulți oameni de legătură în Dubai iar combinatoarele care aranjau legătura dintre prostituate și clienții de lux primeau în jur de 30% din sumele câștigate de româncele care se prostituau.

Printre nenumăratele asistente TV din România care viztitează frecvent Dubaiul sunt personaje pecum Bianca Drăgușanu, Loredana Chivu sau Ramona Gabor. Pentru o bună parte dintre acestea Dubaiul este ca o adoua casă.

Acum doi ani, după o vizită în Dubai, Bianca Drăgușanu a fost acuzată de prințul Mohammed AL-Habtoor că aceasta ar fi practicat sexul pe bani.
“Trebuia să vii în Dubai pentru o vizită de turist normal, dar ai venit pentru un bărbat care te-a plătit să te culci cu el. Prostituată…[…] Eşti doar o grasă transformată în păpuşă Barbie. Mi-ai cerut bani, dar pentru mine eşti prea ieftină”, a scris prințul arab pe contul său de Facebook. Sursa
trasca

23
Jul

Joi seara, Simona Trașcă a venit în emisiunea lui Teo Trandafir, și a vorbit despre întreg chinul prin care a trecut după ce a fost audiată la poliție în dosarul prostituție și proxenetism.

”Am decis să ies din casă ieri. Mă închid câte 3-4 zile în casă, nu ies deloc, nu vorbesc u nimeni. Am fost șocată de anumite întâmplări. Lumea nu înțelege, e greu. Eu nici nu înțeleg despre ce e vorba în dosarul ăla. Nu cred că mă vor mai chema. Sunt o persoană foarte sensibilă. Iau antidepresive, din când în când. Am perioade. Nu am putut să stau fără ele când a murit fratele meu, de exemplu. Am fost la un specialist. Am simțit nevoia să mă închid în mine, să stau în casă”, a dezvăluit Simona Trașcă, la Kanal D.

Simona Trașcă are și un băiat de 17 ani, care este alături de mama lui în momentele dificile: ”Mă cunoaște suficient cât să își dea seama că nu am greșit! Cele mai urâte lucruri din viața mea eu i le-am spus, i le-am recunoscut. Nu i-am ascuns nimic”, a mai adăugat aceasta pentru emisiunea lui Teo Trandafir. Sursa
tra

23
Jul

„Evenimentul zilei” vă prezintă detalii inedite dintr-un dosar exploziv de proxenetism. Asistente TV sau vedete mondene se vindeau pe 150 de euro amatorilor de sex plătit. Fetele beneficiau de ”avantajul” senzaţional al promovării pe la emisiunile tabloide de la televiziunile lui Dan Voiculescu. Divele Diana Gureșoaie, Lavinia Despina și Alexandra Dumitru, reținute la sfârșitul săptămânii pentru proxenetism în dosarul „Prostituatelor de lux”, vor fi cercetate în libertate și au interdicția de a părăsi țara. Magistrații au decis, drept condiție a cercetării în libertate, ca acestea să comunice periodic procurorilor informaţii relevante despre mijloacele de existenţă.

Alte cinci proxenete sunt cercetate în libertate – una dintre acestea fugind, în Dubai. Este vorba de rețeaua care scotea la produs vedete ale emisiunilor mondene: Diana Gureșoaie, Ana Cubas, Giulia Teodorescu, Raluca Podea, Diana Nicoraș, Raluca Tonu, Mădălina Pamfile, Marilena Avădani, Denisa Bița etc. Clienții acestora erau VIPuri din lumea mondenă, milionari sau politicieni. Cele mai mici prețuri pentru o partidă de sex, denumite codificat „ședință foto” sau „job”, variau între 150-200 de euro. Prețul creștea în funcție de cât de celebră era prostituata. Fetițele primeau și diverse cadouri: haine, poșete, parfumuri etc. De exemplu, Lavinia Despina o prezenta pe Olga: „A revenit la blondu’ care a consacrato”. „Nu e aia care a fost cu Irinel?”, era curios clientul. „Vezi să fie… deci nu slabă, dar nici grasă… cu cap din-ăla de copil, așa, știi… finuță”, erau solicitările. Sursa
simonatrascaa64272c34c6fff-1404122613

23
Jul

Controversatele scandaluri de prostitutie iau amploare in showbizul romanesc, iar tot mai multe vedete sunt acuzate ca fac sex pe bani.

De altfel, prostituatele de lux au intrat in atentia presei si a organelor de politie mai mult decat niciodata, cata vreme domnisoarele nonconformiste nu se mai straduiesc atat de mult sa isi tina profesia secreta.

Scandalurile de prostitutie au explodat din nou, odata cu cercetarea Andreei Marta, sotia-proxenet a fostului sef de cabinet al presedintelui ANAF.

Numele asistentei TV Daniela Crudu figureaza si el in dosarul afacerilor cu prostituate coordonate de Marta, detinatoarea unui “bordel” cu VIP-uri de consum pentru politicieni, fotbalisti si oameni de afaceri.

Iata ce vedete sunt acuzate ca fac sex pe bani, sub aparenta unor meserii in industria modellingului si a televiziunii. Sursa
simona-trasca1

23
Jul

Scandalurile se lipesc de Simona Traşcă la fel cum se lipeşte timbrul de scrisoare. Când credea că lucrurile s-au aşezat şi o să se pregătească liniştită de măritiş, blondina a dat iar de belea.

Simona Traşcă a fost acuzată de George aşa zis Uţu că se prostituează şi oferă favoruri sexuale contra unor sume de bani. Vedeta n-a stat prea mult pe gânduri şi a decis să îl dea în judecată pe cel care îi aduce acuzaţii grave. “M-am decis să te dau în judecată. Nu poţi să vii să spui astfel de lucruri când eu ştiu că nu este adevărat. Lumea care mă cunooaşte cu adevărat ştie cum sunt. La tribunal nu merge cu conversaţii false. Eu cred că un fost iubit de-al meu face asta.”, a declarat Simona Traşcă în cadrul emisiunii “Un show păcătos”, de la Antena 1. De cealaltă parte, “Uţu” susţine că tot ce spune este adevărat şi este decis să îşi susţină afirmaţiile şi în faţa instanţei. “Eu pot să demonstrez. Mergem. Eu am un prieten în Bucureşti, are un hotel şi de fiecare dată când intra în hotel a fost filmată. Se vede cum ea intră prima, după care o urmează alţi bărbaţi.”, spune bărbatul. Sursa
simona-trasca

23
Jul

Dosarul de prostituţie instrumentat de ofiţerii bucureşteni a făcut furori în rândul fetelor care îşi câştigă existenţa şi din prezentări de modă. Dintre toate frumuseţile mioritice care au trecut pragul secţiei de poliţie, azi dimineaţă, cinci pot răsufla uşurat.
Ore întregi de audieri pentru a dovedi vinovăţia unor indivizi care se ocupă cu proxenetismul. Poliţiştii aveau informaţii că mai multe persoane, în perioada august 2013 – ianuarie 2014, au practicat, dar au şi făcut legătura între oameni potenţi financiar şi alte domnişoare dornice de a-şi rotunji veniturile. “Această activitate a fost înlesnită de opt femei, stabilindu-se că, pe lângă faptul că au întreţinut rapoarte sexuale pentru care au obţinut foloase patrimoniale, au înlesnit altor 25 de femei întreţinerea unor rapoarte sexuale, sumele câştigate fiind în jur de 1.500- 2.000 de euro pentru fiecare raport sexual înlesnit. Cercetările sunt continuate de către Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de proxenetism”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei. Mai exact, cele opt tinere acuzate de proxenetism racolau oameni cu bani, în cluburile din Bucureşti, cu care întreţineau raporturi sexuale, pe bani, şi care, potrivit anchetatorilor, erau contactate, ulyerior, de către aceştia pentru a le face cunoştinţe şi cu alte tinere. Potrivit judiciariştilor, proxenetele trimiteau fotografii în diferite poziţii incitante cu tinerele, aceştia urmând să le aleagă. Dintre tinerele prezente la poliţie, Daniela Crudu, Denisa Biţă, Mădălina Pamfile, Simona Traşcă şi Relly Tonu sunt doar martore. Ele au fost întrebate dacă le ştiau pe cele 33 de persoane acuzate de proxenetism şi prostituţie. Sursa
simona_trasca00

23
Jul

Scandalul asistentelor TV prostituate de lux se extinde şi la Constanţa! Simona Traşcă a făcut sex pe bani cu un politician însurat de la malul mării. Cine-o fi?
A jurat că n-a făcut sex pe bani, dar stenogramele o contrazic flagrant. Lavinia Despina, una dintre cele şase fete reţinute pentru proxenetism, şi Denisa Bita au negociat dur pentru o partidă de sex între Simona şi un politician din Constanţa, potrivit cancan.ro.

Simona Traşcă a fost şocată să afle că este audiată în celebrul dosar de prostituţie şi de proxenetism, iar reacţia ei, în momentul în care reporterii CANCAN.ro i-au citit stenogramele în totalitate, la telefon, a fost una halucinantă: “Eu nu pot să cred aşa ceva! Îmi vine să plâng. Îmi dau seama că sunt o proastă, cea mai proastă, de fapt. Ele sunt prietenele mele şi nici măcar acum, când am auzit asta, mie nu îmi vine să cred că au făcut aşa ceva pe la spatele meu”, a declarat Simona, pentru CANCAN.ro. Dupa cum reiese din discuţii, se pare că Denisa Biţă şi Lavinia Despina au negociat dur pentru o partidă de sex între Simona Traşcă şi un politician, la malul mării. Unul însurat, care în seara discuţiei avea să iasă la cină cu nimeni alta decât cu soţia lui. “Inculpata” susţine că nu ştie nimic despre această tranzacţie: “Eu în continuare nu cred. Lavinia îmi este prietenă. Eu am fost la mare, am stat la ea acasă, într-un apartament primit moştenire de la tatăl ei. Eu le-am dus la mănăstire, le-am dus la duhovnicul meu. Are un prieten care o face să plângă, ea îmi povestea despre relaţia ei, eu despre relaţia mea, lucruri de-astea, normale, ca între fete. Toată lumea îmi spune că sunt o proastă şi că nu ştiu ce prietene am, dar eu nu mai ştiu ce să mai zic. Eu, recunosc, una e să îţi facă cunoştintă cineva cu un bărbat, asta se făcea şi pe vremea lui Ceuşescu. Dar eu în viaţa mea nu am luat bani pentru f…”, a mai declarat Simona. Ce-i drept, spre deosebire de alte fete aflate în acest dosar de prostituţie, Simona Traşcă pare mult mai săraca. Nu are haine scumpe, genţi de firmă şi nici nu face paradă cu vreo maşină scumpă: “Eu gaşca Nicoraş – Gureşoaie nu o ştiu. Abia dacă le salut, în club. Acum mă oftic că lumea îmi va pune o etichetă pe care nu o merit. Pe bune, de mine râde toată lumea că umblu cu aceeaşi maşină, din 2008, care valorează 3-4.000 de euro, iar cea mai scumpă geantă a mea e 100 de euro. Eu, recunosc, dacă-mi place unul, mă f…, la beţie sau nu. Dacă nu-mi place, nu mă f…, dar pe bani nu am făcut-o niciodată”, a mai spus Simona. Numele Simonei Traşcă apare în stenograme. Mai exact, Lavinia Despina îi povestea Denisei Biţă când şi unde se vor întâlni cu clientul, dar şi că acesta o vrea neapărat pe Simona Traşcă.
Va redăm mai jos, integral, discuţiile dintre cele două fete care i-au aranjat o noapte de amor Simonei Traşcă

Lavinia: Asta a luat o casă, ca să înţelegi, o vilă cu 700 de cameră, în p..a mea!

Biţă Denisa: Îhî!

Lavinia: Putem să mai luăm fete, dar care sunt la fel ca noi!

Biţă Denisa: Dar eu o să o sun să îi spun că trebuie să plecăm din seara asta, nu? Lavinia: Da, dar mâine mergem degeaba, pentru că el când o să ajungem doar o să stea să bem ceva, nu neapărat să se întâmple ceva.

Denisa Biţă: Îhî!

Lavinia: Îi cerem şi nişte bani ca să avem mâine de plajă!

Biţă Denisa: Da!

Lavinia: Şi mâine îi ziceam să vină pentru…

Biţă Denisa: Îhî!

Lavinia: Că ne dădea aşa bani pentru mâncare, ştii? Dar eu vreau o grămadă de lucruri.

Biţă Denisa: Da mă, da. Poate se întâmplă şi în seara asta, ne luăm şi banii!

Lavinia: Nu cred că se întâmplă în seara asta! Adică o să vină să bem ceva şi după aceea o să comand eu ceva de mâncare, probabil. Când ajungem o să fie destul de târziu, iar după aceea el pleacă acasă, că acum se duce cu ea la cină. Cu soţia!

Biţă Denisa: Îhî!

Biţă Denisa: Eu nu i-am zis ei de banii de job!

Lavinia: Că ce?

Biţă Denisa: Că să dea asta. Nu i-am zis nimic!

Lavinia: Uite ce-mi zice asta, dacă sunt deştepte fetele şi ştiu cum să-l ia pe ăla, au numai de câştigat. Ăla care este adus pentru Simona este un politician foarte tare, ştii?

Biţă Denisa: Îhî!

Lavinia: Şi trebuie să-l facă Simona. Adică să se culce cu el, ca să înţelegi!

Lavinia: Adică să o dea, ce nu înţelegi?

Biţă Denisa: Aha!

Lavinia: Să aibă grija de ea până i-o dă, nu contează.

Biţă Denisa: Aha! Da! Hai fată că o sun pe asta!

Lavinia: Haide! Spune-i ca puii mei! Da..nu ştiu! E complicat rău! Haide! Vedeţi şi voi!

Biţă Denisa: Hai pa!
Sursa

simona_trasca_1351583826_1_60600200

23
Jul

Există atitudini şi concepţii diferite, în funcţie de cultură şi zonă geografică, dar, în general, o femeie poate fi numită prostituată atunci când primeşte bani sau o altă formă de recompensare pentru plăcerea sexuală oferită bărbatului.
În opinia psihologilor, deşi pare greu de crezut, cele mai multe fete devin prostituate pentru că aşa vor ele. Trecerea de la o fată “bună” la una “rea” se face, de obicei, treptat. Poate să înceapă cu un divorţ sau cu o dezamăgire în dragoste, în cazul femeilor mature. Sau cu o ceartă cu părinţii urmată de fuga de acasă, în cazul celor foarte tinere. Dar cele mai multe prostituate sunt cele care au avut neşansa ca, într-un moment critic din viaţa lor, să fie racolate de “peşti”. Sexul de bună voie cu bărbaţii în schimbul unor mici atenţii şi împrietenirea cu prostituate profesioniste sunt alţi factori care pot determina o fată să intre în rândul prostituatelor.
Controversatele scandaluri de prostituţie au luat amploare şi în showbizul românesc, iar tot mai multe vedete sunt acuzate că fac sex pe bani.
Cel mai recent scandal este cel care a vizat-o pe actuala asistentă a lui Dan Capatos, Loredana Chivu. Aceasta a fost acuzată în emisiunea “Un show păcătos”, de prostituţie. Stelian Ogică a spus despre ea că “muncea” pentru un milion şi jumătate de lei vechi, în timp ce o înregistrare audio oferită în exclusivitate de ziarulring.ro, indică faptul că ar pretinde 200 – 250 de euro pentru favorurile sexuale.
Daniela Crudu, fosta asistentă de la Un Show Păcătos, după ce a fost acuzată de interlopul Leo de la Strehaia că l-ar fi lăsat fără 10.000 de euro pentru o singură noapte de amor contra-cost, a reuşit să apară şi în dosarul proxenetei Andreea Marta ca “angajata” oficială în reţeaua de prostituţie depistată de autorităţi.
Mariana Moculescu, fosta soţie a compozitorului de renume Horia Moculescu, ajunsă deja la a doua tinereţe, a fost acuzată periodic în presă de ipostazele indecente şi scandalurile cu iz erotic, dar şi mai grav, de prostituţie. Fostul soţ, Marian Niculescu a publicat pe internet o înregistrare audio în care Mariana povestea cu entuziasm că a câştigat 500 ron în urma unei întâlniri cu un bărbat dornic de sex pe bani, la care a făcut tot ce i s-a cerut, “fără greaţă sau jenă”, de dragul remuneraţiei.
Surorile Gabor, Ramona şi Monica apar împreună în dosarul de prostituţie al proxenetului Dinu Damaschin. Încă din adolescenţă, cele două tinere ar fi fost “furnizate” bărbaţilor potenţi financiar din România, pentru favoruri sexuale de lux. După ce s-a afirmat în lumea modellingului, Ramona a mai fost acuzată în presă ca ar fi făcut sex cu un cetăţean bulgar pe un iaht. Colega ei de breaslă, Andreea Tonciu, susţine că Ramona îşi oferă serviciile pentru doar 50 de euro.Sursa

simona_trasca

23
Jul

Simona Trasca si Andreea Tonciu, prostituate! Vezi tarifele!Simona Trasca l-a injurat ca la usa cortului pe Marius Baldovin dupa ce acesta a afirmat ca blonda s-ar fi prostituat in Spania. Acum, Taranul cu Maserati spune ca poti obtine serviciile sexuale ale Pamelei de Romania cu 500 de euro. Petre Craete s-a laudat la Un Show Pacatos ca ar avea informatii si despre Daniela Crudu. “Sunt foarte revoltat si ma enerveaza aceste tipe. Mai stiu si de fetita voastra, Cruduta, dar nu vreau sa zic nimic”, a spus taranul cu Maserati.
Cruduta nu a acceptat insulta acestuia si i-a replicat imediat: “Inainte sa vorbesti ceva cu mine, ia-ti mararul ala de pe piept”.

Vazand ca asistenta TV reprezinta un adversar redutabil, taranul cu Maserati a continuat cu informatiile contradictorii. Initial, acesta a spus ca nu o cunoaste pe Simona Trasca, pentru ca apoi sa declare ca s-a intalnit cu ea pentru a-i da banii pentru serviciile sexuale pe care aceasta le-a prestat sefului sau.

Pamela de Romania a facut o criza de nervi si i-a raspuns imediat lui Petre Craete. “Trebuie sa ai dovezi. Ca asa pot sa zic si eu ca o sugi pe acolo prin Londra”, a fost replica blondei.
Pe lista femeilor din showbizul romanesc care ar fi cerut bani in schimbul serviciilor sexuale s-ar fi aflat si Andreea Tonciu. Cand a auzit, bruneta a explodat de furie, iar injuraturile ei nu pot fi replicate.
Dupa ce l-a implicat si pe managerul hotelului Marriott in scandalul de prostitutie, Petre Craete s-a laudat ca a fost invitat la o partida de sex in trei. Alaturi de Andreea Tonciu si Sanziana Buruiana. Din pacate, intalnirea XXX nu a avut loc.
Marius Baldovin si-a facut si el aparitia in platoul de la Un Show Pacatos, sustinand in continuare ca Simona Trasca s-a prostituat. “Eu o sa aduc dovezi cand o sa fiu singur in emisiune. Am o filmare unde se vede ca a facut prostitutie in Madrid”, a acuzat artistul.

Dupa ce si-a primit portia de injuraturi de la Simona Trasca, Marius Baldovin a povestit cum a vazut-o pe Pamela de Romania ca facea sex in toaleta unui club spaniol. Cantaretul a prezentat si aparatura sofisticata cu care a inregistrat-o pe blonda in presupusa scena erotica: telefonul sau mobil, cu camera de 3,2 megapixeli.

Investigatia nu s-a oprit aici, iar Marius Baldovin a detaliat si tinuta Simonei Trasca, pentru a da veridicitate spuselor sale. Conform acestuia, Pamela de Romania avea colanti negri si un “maieu frez”. “Sunt sigur la 100 ca nu am confundat-o. Nu am stat sa vad daca a primit sau nu bani”, a concluzionat hotarat artistul. Sursa
61523981

23
Jul

Simona Traşcă a pierdut numărul operaţiilor estetice, dar este foarte mulţumită de rezultatul ultimei intervenţii. Blonda s-a îngrăşat 10 kiloograme pentru ca medicii să-i poată injecta grăsimea din corp în fese. Acum se laudă cu cel mai bombat posterior din showbiz şi este sigură că va înnebuni toţi bărbaţii.

Se anunţă o vară fierbinte pentru Simona Traşcă. Blonda s-a operat zilele trecute, iar rezultatul este uluitor. Are cel mai bombat fund dintre vedetele care au apleat la o astfel de intervenţie. Pentru operaţie, starleta s-a îngrăşat 10 kilograme, dar acum este foarte mulţumită de cum arată posteriorul ei. Medicul estetician i-a injectat grăsimea din corp în fese, iar operaţia a durat cinci ore. Recent, medicul i-a scos drenele şi pansamentele, iar blonda a putut să danseze la ziua de naştere a bunei ei pritene, Denisa Biţă. Sursa

61523980